Proiect: Ucenic

Urmează, învață și experimentează!

E TIMPUL SĂ DEVII UCENIC!

Te-ai gândit vreodată la scopul pentru care Dumnezeu te-a condus să faci parte din Biserica Adventistă? Dacă ești aici de când te știi, probabil nu ți-ai pus o asemenea întrebare; iar dacă ești venit de curând în biserică, încerci, probabil, să-ți găsești locul în misiune. Proiectul de față poate fi o experiență unică, ceva ce Dumnezeu a pregătit special pentru tine. Dacă vrei s-o trăiești, este timpul să devii ucenic!

CE ESTE „UCENIC”?

„UCENIC” este un proiect de instruire în care oameni dornici să învețe și să devină competenți și utili în lucrarea lui Dumnezeu asimilează noi cunoștințe și deprinderi de la persoane cu experiență în diferite domenii de activitate ale bisericii.

DE CE „UCENIC”?

Deoarece așa ne-a spus Domnul Isus să facem (vezi Matei 24:19,20) și deoarece doar ucenicii pot deveni mentori care să formeze alți ucenici, care să ducă mai departe vestea cea bună a revenirii Sale. Dacă ești gata să urmezi planul Mântuitorului și să devii mentor, trecând mai întâi prin școala uceniciei, înscrie-te în proiectul „UCENIC”!

CUM FUNCȚIONEAZĂ „UCENIC”?

Primul pas este înscrierea în baza de date pusă la dispoziție de Uniune. Al doilea pas este repartizarea ucenicilor către mentori, la nivelul de bază sau la cel avansat. La nivelul de bază, parteneriatul de învățare mentor-ucenic se va realiza în funcție de zona geografică sau de biserica din care provin, în mod concret sau virtual. La nivelul avansat, relația de mentorat poate trece peste granițele geografice sau administrative ale bisericii, în funcție de domeniul de interes al ucenicului, corespunzător cu experiența mentorului și cu localizarea geografică a acestuia (procesul de instruire va fi virtual).

NIVELUL DE BAZĂ

Pentru nivelul de bază, se poate înscrie ca ucenic orice membru al bisericii care are o vechime mai mică de cinci ani în biserică. Principala resursă de mentorat, la acest nivel, este „Manualul ucenicului” (52 de lecții, 1/săptămână).

NIVELUL AVANSAT

Pentru nivelul avansat, se poate înscrie ca ucenic orice membru al bisericii care dorește să învețe și să se specializeze într-un domeniu specific, care corespunde nevoilor bisericii.